Ne stim de mai bine de doua decenii. L-am vazut intiia data la inceputul anilor 90 in redactia ziarului pentru care lucram. Era un elev cumsecade care venise la ziar sa scrie despre fenomenul sportiv. Un copil care n-a cautat niciodata sa arda etapele vietii, chibzuindu-si cum se cuvine norocul, deciziile si, inainte de toate, remarcabila inteligenta. Liviu George Suceveanu (dupa arhivele Starii Civile), Ghiuri, dupa alintul prietenilor, si-a cladit cinstit experienta si, spre uriasa surpriza a celor care-l cunosc, a facut un pas inainte, intrind, recent, in viata politica. Unii s-au grabit sa afirme ca ar fi asteptat ziua aceasta intr-o liniste desavirsita, pentru ca oportunitatea i-a batut la usa destul de timid, altii l-au taxat de inconstient, sint sigur… Desigur, se inseala cu totii, caci el este unul dintre putinii actori politici (ce stupid suna aceste doua cuvinte!) care au cu adevarat capacitatea de a indrepta lucrurile, fara ca vreo nenorocita de victorie sa-i modifice cit de putin vreuna din cele 34 de vertebre si fara ca infringerile (inevitabile) sa-l transforme in cinic. Am convingerea ca, desi se spune ca omul nu poate sa sara dincolo de umbra sa, Ghiuri o va face pentru a le demostra tuturor ca nu abilitatile, ci doar deciziile sint cele care demonstreaza cine sintem cu adevarat.
Am aflat, asadar, astazi, vestea ca Ghiuri s-a inscris intr-o cursa electorala, tintind postul de primar al comunei iesene Birnova. Si, imediat, am simtit nevoia sa-mi exprim respectul pentru decizia sa, pentru curajul si felia de nebunie pe care soarta nu i le-a servit, ci i le-a datorat. Iar daca  n-as fi facut asta m-as fi simtit ca si cum as fi impachetat un cadou si nu l-as fi dat vreodata…
dan m.brezuleanu

In ultimii douazeci de ani s-au construit, in Romania, peste 4.000 de biserici!  In aceeasi tara, in acelasi timp, s-au inchis cite trei scoli zilnic si din ce in ce mai multe spitale!
Un bine temporal si un rau permanent. Acesta este primul meu gind catre biserica zilelor noastre. O institutie care-si pierde din credibilitate in mod accelerat, incapatinindu-se sa ne convinga ca fericirea este un loc, o adresa, cu strada si numar! Prin bunurile pe care le poseda, necesitatile Bisericii si, in mare parte, cele ale supusilor napastuiti ar trebui sa fie acoperite, insa, in mod evident, ramine descoperita avaritia fiecaruia dintre preoti. Si nici n-ar mai avea rost sa spun ca n-am intilnit inca vreun preot care sa se indoiasca in vreun fel de opera sa, ca semn al aparitiei intelepciunii… Iar cel care nu stie darui piine saracilor n-ar trebui sa atinga cu degetele cheia unei biserici…Astazi, moralitatea ortodoxa pare a fi doar o privire care nu este conectata la creier sau, mai degraba, una conectata la un creier gol! Aceasta este, in opinia mea, boala bisericii ortodoxe si trebuie tratata ca atare.
Mie, inca nu-mi vine a crede unde s-a ajuns! Si nu pot sa nu ma intreb, oricit de suparati s-ar arata extaziatii mistici: o fi crucea singura scara pe care se poate urca la cer?
dan m.brezuleanu

In viata ai o posibilitate cit un avataj de a-ti redobindi, reinventa, chiar, idealurile prin schimbare. Poti, asadar, schimba, printr-o simpla schimonoseala sufleteasca, locul de munca, masina, femeia si patul de-o viata, cu casa si mobilele vechi, prietenii, meniul, boala care nu ti se potriveste… chiar si patria, pe una de imprumut. Un singur lucru, insa, nu vei reusi a schimba: echipa de fotbal favorita. De fapt, nu cred ca exista impatimit al acestui sport care sa-si propuna macar asa ceva… Asa te nasti, probabil, si tirii cu tine intreaga viata, alaturi de multele boli si cele citeva secrete ramase intacte dupa nenumarate si dureroase tradari, o echipa oarecare. O fi asa…?

De fiecare data cind se apropie meciul dintre Barcelona si Madrid imi revine in minte un episod trait de ceva vreme. Un episod real, cu un copil caruia soarta i-a inghesuit in existenta, printre citeva calitati si un munte de defecte, fericirea de a fi “del Barca”. Copilul acesta, caruia nu-i placea fotbalul televizat (retetat aici, in Spania, pina si de medici) a tinut mortis sa mearga, intr-o simbata seara, la 10, la stadion. El credea ca Ronaldinho nu exista, ca e doar o inventie a presei, ca Messi e doar o naluca, o iluzie care-ti apare ca premiu pentru ca ai fost bun la fotbalul pe computer, ca esti cel dintii la jocul acesta cu mingea impiestritata si lume multa, agitata, colorata prin tribune. A fost, a vazut jocul pina la capat, fara sa surida, sa se agite sau sa sufere, macar, desi Barca nu a cistigat, iar la final a exclamat, doar pentru el: m-am convins! Se convinsese pustiul ca flacaii aceia desenati in computerul si pe consola sa exista si in realitate, dar, mai presus de toate aceste fleacuri, s-a convins ca el e barcelonez pentru toata viata. Apoi, fara sa filozofeze prea adinc, si-a intrebat, sec, parintele: “Tata, dar noi de ce tinem cu Barcelona?…” “Asa ne nastem, fiule”, a venit raspunsul, la fel de natural ca o pacaleala conjugala.

Miine e Barca – Real, la 8 seara, pe Camp Nou. Nu stiu daca pustiul despre care v-am povestit, devenit, intre timp, adolescent, va fi in tribune, dar stiu sigur-sigur ca el a ramas “del Barca”, la fel ca mine, care nu m-am nascut asa…

Spun unii ca in viata nu poti ascunde trei chestii: tusea, saracia si dragostea. Dragostea de echipa favorita, as adauga eu, comprobind, de ani buni, ca nici ea nu se poate ascunde de tine.

dan m.brezuleanu    

• Diferenta dintre ceea ce fac si ceea ce sint capabili a face romanii ar fi suficienta pentru a iesi din criza. Totusi, in ciuda faptului ca politica ne alimenteaza cu o lingura goala, continuam sa stam la coada. Fara rusine!

• “Daca inaintez, urmeaza-ma… daca ma opresc, impinge-ma… daca ma intorc…  ucide-ma!” Aceasta era deviza universalului Che Guevara. Cu totul si cu totul invers au pus-o in practica politicienii romani. Si se incapatineaza sa creada in lupta lor!

• O tara in care nimanui nu-i mai iese nimic… Cind numarul celor care renunta este cu mult mai mare decit al celor care esueaza, procesul ne transforma in “niste ratati”? Poate doar in bieti idealisti ratati…

• Am senzatia ca, pentru noi, civilizatia reprezinta drumul imposibil catre amabilitate. Si n-ar fi de mirare ca ignoranta si bascalia sa devina, cit de curind, bunurile cele mai de pret exportate de Romania.

• Nu stiu daca se trateaza de intelepciune, dar am certitudinea ca, odata cu trecerea anilor, in politica romaneasca a reinviat tendinta reconstruirii in detrimentul constructiei solide. Deciziile, asadar, demonstreaza ceea ce sintem cu adevarat, nu abilitatile.

• Am avut o istorie, un destin minunat! Pacat n-am avut inteligenta de a ne da seama de asta in ultimii ani!

dan m.brezuleanu

Pentru a intelege valoarea unui an, intreaba un elev care a ramas repetent…

Pentru a intelege  valoarea unei luni, intreaba o mama care a nascut prematur.
Pentru a intelege valoarea unei saptamini, intreaba-l pe editorul unui hebdomadar…

Pentru a intelege valoarea unei ore, intreaba-i pe cei care se iubesc si care asteapta sa se intilneasca…

Pentru a intelege valoarea unui minut e bine sa-l intrebi pe calatorul care a pierdut  trenul…
Pentru a intelege valoarea unei secunde, asculta-l povestind pe cel care a fost aproape de a avea un accident…

Pentru a intelege valoarea unei fractiuni de secunda, intreaba-l pe cel care a cistigat medalia de argint la olimpiada…

Dar pentru a intelege valoarea unei vieti – al propriei tale vieti, spre exemplu, pe cine crezi ca ar trebui sa iei la intrebari? Intreaba-i pe cei care protesteaza prin pietele publice din marile orase ale tarii! Ei stiu si-ti vor spune!

Pornind de la o veche zicere, am constientizat, recent si pina la saturatie, faptul ca, in toate gradinile lumii, saminta buna nu va fi niciodata sufocata de ierburi, ci doar de neglijenta gradinarului. E ceea ce cred eu despre protestele invernale din Romania.

E de inteles… sintem, in marea majoritate, persoane educate, dar ni se impleticesc toate cablurile judecatii rationale de fiecare data cind ne taie calea cite un  presedinte idiot. E de inteles: disperarea a diluat idealul nostru, al celor care, intr-o zi oarecare, am imbratisat iluzia libertatii… Si e de inteles, caci nenorocirea este moasa libertatii, la noi mai mult decit oriune altundeva in lume. Insa, nu stiu de ce, dar am senzatia, tot mai enervanta, ca nu facem altceva decit sa desenam prajituri pentru a ne astimpara foamea. Iar cine crede ca germenii sperantei incoltesc numai si numai in optimism, n-are decit sa se uite, dezinteresat, in jur. Pesimismul e atit de impregnat in amprenta noastra genetica incit nimeni si niciodata nu ne va sterge de pe chipuri tot ceea ce am tacut in ultimele decenii. Da… cel care nu stie a citi o privire nu va intelege nici macar o lunga explicatie…

Cit despre artistii politici, protagonisti sau infierati, ei nu sint tirani, ci mai degraba idioti. Iar in ziua in care ne vor invinge definitiv, mie imi vor deveni chiar simpatici.

dan m.brezuleanu

S-au implinit 150 de ani de cind primul guvern national a votat plata a 148.150 lei  catre Iasi, pentru a compensa pierderile provocate orasului prin schimbarea sediului guvernului, dupa unirea principatelor. Inutil a spune, acest lucru nu s-a întâmplat niciodată…

“Destinul imparte cartile. Noi le jucam” — Stalin

• Inteleptul spune ca odata ce-ai vazut un leu, i-ai vazut pe toti, dar cunoscind o singura persoana nu le-ai cunoacut pe toate. Butada nu-si are insa rostul in cazul nostru. Noi, romanii, sintem atit de previzibili incit nu avem valoare nici in fata mortii, nici in cartile de istorie. Incapabili de a genera grandete, prea putin meritorii in scurgerea libertatii… Cu ciulini pe suflete si pe creiere, in definitiv.

• Se afirma adesea ca destinul umanitatii se joaca in copilarie. Uneori, privindu-i pe cei mici am convingerea ca sansa e de partea noastra, ca vor reusi sa schimbe mentalitati, urni destine… Insa, vazindu-i pe adolescentii intirziati mi se intareste, de indata, ideea ca Romania nu-i decit o colosala pierdere de timp…
• Tara aceasta nu a murit pentru simplul fapt ca Dumnezeu exista.
• “Mi-as cumpara o privighetoare”… De multe ori am auzit expresata aceasta dorinta. Dar v-ati intrebat vreodata de ce nu se vind privighetorile in custi? Privighetoarea este una dintre putinele vietuitoare care refuza sa aleaga sclavia ca destin pentru urmasi.
• Saracia e atit de “a noastra” incit uitam cine sintem cu adevarat. Nepasarea este, fara indoiala,  a doua noastra patrie…
• Unde se inspira teama si se expira disperare, acolo ne e patria!
• Cel care nu se pricepe sa fie fericit ar trebui sa fie judecat de tribunale. Mare pacat ca, la noi, justitia are, pentru urmatoarele citeva secole, alte treburi.

• Lumea vrea rezultate… Nu le povesti celorlalti despre durerile facerii; arata-le fatul! Cam asta le-ar fi spus un Gandhi guvernantilor… Realitatea traditional-romaneasca e aceea ca, indiferent de anotimp, tot aram si aram, dar nu semanam nimic. Ori poate nu rasare… Mare noroc e ca avem timp sa asteptam.  Sau nu?
• Il tot vad frecindu-si miinile a multumire in fata oricarei tradari. In sfirsit, am convingerea ca presedintele Basescu nu-i altceva decit perfectul prospect al unui batrinel inabusit in melancolii.
• La noi, opiniile sint mai puternice decit adevarurile. Chiar si cind vine vorba despre istorie, totul e pasiune, nu necesitate. Si daca presedintele a deschis cartea de istorie si a cititi in ea viitorul? Nu cred…. Siberia s-a inventat doar pentru chiriasi, nicidecum pentru stapini!
• N-am stiut trai, n-o sa invatam a muri. Desi ne straduim.
• Cind tocmai ma pregateam sa-mi asmut pornirile ilegale catre principiul responsabilitatii colective (zona sau reprezentarea sa generoasa), mi-au infipt ilegalistii in stirile televizate un manunchi de contabili cu studii filozofice racnindu-si admiratia fata de rezultatele cincinalului Boc. Uite-asa am inteles, in doar citeva clipe, ca un pitic s-a strecurat fericit in istorie reusind sa-si rezolve toate problemele cu ajutorul unui scaun!
• Flacaii acestia care, imediat ce pun mina pe putere, se transforma din fier in ceara imi amintesc de vechile fabule romanesti. Oamenii inteligenti isi pierd definitiv rolul atunci cind inteligenta nu le slujeste pentru a fi mai buni.
• Plinsul, ca sport national, nu ne-a adus niciodata beneficii. Dar, totusi… daca social-democratia nu-i chiar o pierdere de timp?

Cind faci 40 de ani, primul lucru care-ti trece prin minte e sa le multumesti in genunchi tuturor celor care s-au gindit la tine. O sa vedeti…
Iti vine sa crezi?… in copilarie mincam, mai mereu, o singura masa pe zi si tot prea repede am crescut… Astazi am facut 40. Si o senzatie stranie m-a incercat intreaga zi. Ca o bataie de aripi care-ti trece, complice, prin inima…
Cind faci 40 iti vine sa-ti iesi un pic din pielea ta, dar n-o faci. Ti-e frica mare ca nu cumva, la intoarcere, sa nu-ti mai incapi in piele sau sa gasesti pe altcineva in ea… Eu n-am iesit. Mi-a fost frica tocmai de ceea ce spun unii (cu rautate, fiti linistiti!) cu legatura spre o criza a barbatilor la 40 de ani… M-am trezit ca un bezmetic, dis-de-dimineata, decis sa fac habar n-am ce. In cele din urma mi-am bagat doar mina-n ginduri, ca-n gituri… Apoi, mi-am permis sa-mi iau in dar o pereche de tenisi “tip gangaster”! Ca la 40 de ani!
Cind faci 40 stai ca un idiot si te tot gindesti daca nu cumva ai ratat, cu ani in urma, iesirea din giratoriu. Ti se pare tie ca drumul pe care te tirii nu duce, nu ajunge nicaieri… Eu am facut 40 si stiu cum e. O sa vedeti… Nu e tocmai placut sa constati ca nici macar sperantele nu se mai ingrasa dupa ce o viata intrega s-au tot hranit din tine…
E adevarat. Sint un biet apendice gata sa crape, o curva fara clienti, cum imi spun eu de fata cu ceilalti, ca-mi place cum suna si parca e, mai mereu, un peisaj nou-nout din propria-mi viata.
Sper ca viata dupa 40 sa-mi lase macar un pervaz singuratic pe care sa-mi sprijin doar coatele cind m-or apuca visele si deznadejdile. In rest… multumesc in genunchi tuturor celor care, pe 16 iunie, s-au gindit macar o fractiune de secunda la mine.
dan m.brezuleanu

Duminica, 20 februarie 2011

N-am nici o problema in a recunoaste superioritatea femeii, insa numai si numai in conditiile in care se admite ca ea nu este egala barbatului

Din capul locului spun si dintotdeauna s-a admis ca toti cei care nu au avut curajul de a fi inteligenti s-au amestecat, inconstienti, in politica. Chiar si cind vine vorba despre femei lucrurile nu-si schimba, zgomotos, sensul , diferenta dintre domnul si doamna politician fiind cam ca diferenta dintre o camasa si o camasa de forta. Da, politica pare a fi croita pe masura barbateasca… odioasa, cu razbunari niciodata intelese, indesata cu barbari indragostiti de minciuni enorme si cu imbecili incapabili sa lase lumii timp de respiro… Masura exacta a stupiditatii unei intregi generatii, politica are obligatia de a cruta femeia, caci viitorul femeii in politica romaneasca este – si nu ma judecati prea aspru pentru indrazneala, acelasi cu al unui submarin descapotabil pe apele Dimbovitei. Daca politica facuta de femei este o arta, cum le place unora sa afirme, eu merg pina acolo in a spune ca si canibalismul reprezinta o ramura a gastronomiei. Si nu suna frumos…

Din prima mare impartire a Africii n-a mai ramas decit un enorm haos si citeva harti coloniale care incep sa conteze. Insa nu pentru vechii stapini, europeni, ci pentru China si Statele Unite

Astazi, Africa este privita din exterior ca un conglomerat de state (53 in total) privilegiate geopolitic, cu enorme bogatii subterane. Sa nu uitam ca Africa are mai multe rezerve energetice decit intreaga America de nord, iar SUA este principalul cumparator, urmat de China. Mai mult, pe continentul negru se afla o treime din uraniul, jumatate din aurul si 90 la suta din cobaltul si platina din lume! Si o mica intrebare? De ce oare SUA a infiintat, in urma cu 2 ani, Africom?  Africom este o directie militara si are ca obiective principale “prevenirea conflictelor, operatii umanitare si de antrenament” in Africa.